Asociația Culturală Flower Power a început în iunie 2024, activitățile proiectului ”Carnet de navigator pe internet”; proiect finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.
În era digitală, navigarea în siguranță pe internet și protejarea datelor personale sunt priorități esențiale
Cu toate acestea, mulți dintre tineri nu sunt conștienți de amenințările cibernetice și de modalitățile prin care se pot proteja în fața acestora. Internetul este plin de informații valoroase, dar și de pericole ascunse. Dispozitivele digitale, precum smartphone-urile și laptop-urile, sunt adesea vulnerabile la atacuri cibernetice.
Cyberbullying-ul, un tip de bullying care se petrece prin intermediul tehnologiilor digitale, poate să apară pe rețelele de socializare, pe mesageriile online, pe telefoanele mobile sau pe alte platforme. Agresiunile online sunt reprezentate de comportamente repetate care au scopul de a-i speria, înfuria sau umili pe cei vizați sau a-i pune în situații jenante.
Un raport publicat de UNESCO în 2021 arată că, potrivit unui sondaj realizat la nivel mondial, 84% dintre părinții din întreaga lume sunt îngrijorați de siguranța online a copiilor lor. Cu toate acestea, 58% dintre ei au petrecut mai puțin de 30 de minute discutând acest subiect cu copiii lor, ceea ce reprezintă jumătate din timpul unei lecții școlare standard. Același raport arată că „învățarea despre cum să navighezi în siguranță online este vitală și că siguranța online ar trebui să fie inclusă ca temă transversală în cadrul curriculumului școlar și integrată în programe mai largi de prevenire a bullying-ului. Activitățile curriculare și extra-curriculare eficiente ar trebui să vizeze consolidarea strategiilor de adaptare pentru a responsabiliza atât copiii și adolescenții care suferă de cyberbullying, cât și pe cei care află despre aceste situații din public.”
Activitățile de predare și învățare eficiente ar trebui să le permită elevilor să recunoască hărțuirea cibernetică și să știe cum să raporteze acest lucru
În România, un studiu realizat în 2023 de Asociația ”Salvați copiii”, arată că în condițiile în care „77 % dintre copii afirmă că petrec cel puțin 3 ore zilnic, pe internet, 40% dintre ei afirmă că au fost jigniți sau deranjați pe internet, adolescenții/liceenii și fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată, autorii indicați de ei când vorbesc de jigniri, fiind persoane pe care le-au cunoscut pe internet.”
Proiectul ”Carnet de navigator pe internet” al Asociației Culturale Flower Power
are drept scop dezvoltarea abilităților și competențelor de auto-cunoaștere, gestionare a emoțiilor, comunicare și invățare colaborativă pe tema siguranței navigării pe internet și se adresează liceenilor din sectorul 3, grupul țintă principal al proiectului.
Activitățile proiectului includ ateliere de educație non-formală în licee din sectorul 3, dezbateri pe teme de securitate pe internet, bullying cibernetic și metode de protejare în fața amenințărilor din spațiul online.
În perioada de implementare a proiectului, va fi organizată și o tabără de lucru în care vor fi explicate în detaliu și aplicate practic metodele de protecție și de lucru în spațiul online, precum și noțiuni legate de posibilitățile de dezvoltare a unei cariere în IT, prin dobândirea cunoștințelor necesare în era digitală.
În cadrul proiectului vor fi realizate materiale de informare cu conținut și formă atractive
Aceste resurse de învățare vor fi puse la dispoziția participanților la proiect, în format fizic – sub forma unui caiet de lucru și a unui Manual care va cuprinde informații relevante destinate elevilor, profesorilor, dar și părinților.
La proiect vor fi invitati sa participe specialiști în securitate cibernetică și vor fi identificați noi colaboratori ai ONG-ului, care vor lucra în cadrul atelierelor și dezbaterilor.
Tinerii care vor participa la proiect vor primi un kit de lucru cu materiale personalizate cu identitatea vizuală a acestuia, menite să le stimuleze creativitatea și să le dezvolte gustul pentru frumos și pentru participarea la programe de educație nonformală.
La finalul proiectului, participanțior le va fi inmânat, în cadrul festiv al conferinței de final a proiectului, câte un Carnet de navigator pe internet, ca simbol al dobândirii unor cunoștințe, informații și deprinderi folositoare pe care, la rândul lor, le vor putea transmite mai departe colegilor și altor persoane interesate. Poate, unii dintre elevi, vor face primii pași către o carieră în domeniul TIC.
Asociația Culturală Flower Power este un ONG dedicat educației
Prin intermediul artelor și al colaborării cu artiști și profesioniști din diverse domenii pentru realizarea de proiecte de educație bazate pe domeniul artelor, dar și al proiectelor menite să susțină implicarea socială a artiștilor și realizarea unor diverse spectacole și evenimente culturale, Asociația a devenit o marcă deja recunoscută în acest domeniu.
Proiectele asociației lasă mereu în urmă rezultate remarcabile, mulți dintre elevii care au participat la proiectele noastre, alegând să urmeze cariere artistice și rămânând printre susținătorii și vizitatorii website-ului asociației, www.as-cult-flowerpower.info sau al celorlalte website-uri ale ONG-ului, realizate în scopul educării și informării publicului în diverse domenii de interes, cum ar fi viața sănătoasă – www.miracole.info, filmul – www.scenariica-nfilme.online, dezvoltarea personală prin intermediul metodelor pedagogice din arta actorului – www.actorkids.org
Proiectul Carnet de navigator pe internet se va derula în perioada iunie-noiembrie 2024, iar noutățile despre activitățile și rezultatele acestuia vor putea fi urmărite pe website-ul proiectului https://carnetdenavigatorpeinternet.ro și pe pagina de socializare a proiectului, https://www.facebook.com/carnetdenavigatorpeinternet
Descoperă mai multe la Carnet de navigator pe internet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un comentariu